joi, 12 decembrie 2013

Rugăciunea funcționarului

          Doamne, Dumnezeule, Făcătorul și Cârmuitorul a toate, Care pe tânărul Iosif prin darul Tău l-ai învrednicit să aibă stăpânire peste toată țara Egiptului; Tu, Care de asemenea, celor trei tineri în Babilon, pentru credința lor cea întru Tine și pentru virtutea lor, le-ai dat știință, pricepere și înțelepciune; iar pe robul Tău Daniil, l-ai făcut priceput în toate și l-ai înălțat și l-ai pus să fie cea mai mare căpetenie peste toți înțelepții din Babilon, însuți Tu, Doamne, dăruiește-mi mie ca, împlinindu-mi cu dreptate slujba mea, să umblu întru cărările Tale. Ajută-mi să săvârșesc cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: vă sfătuiesc eu, cel legat pentru Domnul, cu vrednicie să umblați, după chemarea cu care sunteți chemați, cu toată smerenia, cu blândețea și cu îndelunga răbdare; și iarăși: toate câte le faceți, spre mărirea lui Dumnezeu să le faceți. Așa, Doamne, dă-mi mie ca în această slujbă, la care am fost chemat prin voia și prin ajutorul Tău, să pot fi spre folosul și sprijinul semenilor mei și al țării mele, pentru ca în ziua dreptei judecăți să mă învrednicesc a auzi din gura Ta, cuvintele: ”Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”. Amin!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu