Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției celei drepte a lor, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu Numele Tău cel înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale, asupra celor păcătoşi.
Nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, Bun, îndelung răbdător şi mult milostiv, Căruia îţi pare rău de răutăţile oamenilor.
Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţa păcătoşilor, spre mântuire, aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici nu am păzit poruncile Tale, ci am făcut urâciuni, înmulţind smintelile mele.
Dar acum, îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta şi zicând: am păcătuit Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te, iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde pentru fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc, arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuieşte-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.
RSS Feed 

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu