sâmbătă, 9 martie 2013

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos

     Cela ce în toată vremea și în tot ceasul în cer și pe pământ ești închinat și mărit, Hristoase Dumnezeule, îndelung răbdătorule, mult milostive și mult milosârde, care pe cei drepți iubești și pe cei păcătoși miluiești și pe toți îi chemi la mântuire, pentru făgăduința bunătăților ce vor să fie. Însuți, Doamne, primește și rugăciunea noastră în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfințește, trupurile le curățește, cugetele le îndreptează, gândurile le luminează și ne izbăvește pe noi de tot necazul și de toată durerea; ocrotește-ne pe noi cu Sfinții Tăi îngeri, ca, prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea măririi Tale celei neapropiate, că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu